OBIECTIVE TURISTICE

Valea Dinozaurilor

Comuna Sântămăria Orlea are un farmec aparte, dat de diversitatea celor nouă sate care o compun: Balomir, Bărăştii Haţegului, Bucium, Ciopeia, Sântămăria Orlea, Sînpetru, Săcel, Subcetate și Vadu.

Balomir –  se află pe renumitul drum roman al lui Traian, la confluența văii Drăgaciu cu valea Sibișel. Denumirea vine de la antroponimul Bar. Este atestat în anul 1444 cu numele de Aresth.

Bucium Orlea – în zona de defileu a Streiului, în aval de Balomir. Toponimul are la baza apelativul „bucium” – butuc ramas la radacină după tăierea unui copac. Numele evoca vremurile stravechi în care populația băștinașă tăia pădurea pentru a crea spații pentru adăposturi, locuri de arătură sau fânețe.

Ciopeia – pe șoseaua Simeria – Hateg – Petrosani, aproape de malul Streiului. Numele satului a cunoscut o serie de transformari în decursul timpului: 1453 – Thopal, Chopal; 1494 – Chapolya ; 1498 – Chepee, Chepey, Cheppey ; 1733 – Tsopeia. Toponimul provine de la numele de familie Ciopei.

Sîntamaria Orlea – între vaile Râul Mare si Sibisel. Numele localitatii este compus din numele Sfintei Maria (hramul bisericii) si Orlea – denumirea dealului care domina întreaga regiune. Este o asezare veche, mentionata documentar din anul 1363. Din anul 1447, localitatea devine proprietate a familiei Cândea, devenita nobila prin participarea membrilor ei la luptele împotriva turcilor.

Sânpetru – este aproape unit cu satul Sacel, dar în amonte de acesta. Ambele sate urmăresc malul stâng al văii Sibisel.
Subcetate – se află așezat în defileul Streiului. Numele satului provine de la cetatea, sau mai bine zis de la turnul de veghe de pe dealul Orlea, pe stâncile căruia este așezat. Comunitatea de aici este una dintre cele mai vechi din ținut, iar pe la 1855 este menționatã în documente ca fiind în întregime iobăgită.

Vadu este situat în lungul malului stâng al Râului Mare, aproape de satul Nălaț, pe malul lacului de acumulare.

Gospodărie din Săcel
Gospodărie din Săcel

Biserica Reformată-Calvină Sântămăria-Orlea

Biserica reformata, odinioara ortodoxa ridicata in piatra de cnezii din familia Cândea la sfarsitul sec. XIII in stil romantic, alcatuita dintr-o nava dreptunghiulara tavanita, cu turn decrosat pe fatada de vest, tribuna de lemn pe stalpi de zid la vest, si un altar dreptunghiular boltit in cruce pe nervuri. In interior se afla un ansamblu de pictura murala comportand trei straturi realizate in trei etape succesive: primul, cuprinzand doua cruci de consacratie, apartinand chiar etapei construirii bisericii; al doilea, opera a unui pictor peregrin originar din sud-vestul peninsulei Balcanice, datat printr-o inscriptie fragmentara la 1311, caruia ii pot fi atribuite picturile din naos; al treilea strat reprezentat de picturile din altar, datorate, se pare unui pictor local si de cele de pe peretii de sub tribuna, datorate unui pictor peregrin de formatie occidentala, datand probabil din perioada anilor 1400. Acces: În satul de resedinta al comunei, la intrarea dinspre orasul Hateg, pe partea stânga.
Fragment din pictura naosului
Fragment din pictura naosului

Castelul Kendeffy

Castelul Kendeffy

Castelul se află în localitatea Sântămăria-Orlea din județul Hunedoara. A fost construit de către familia Kendeffy în 1782, o familie de nobili foarte bogați la acea vreme, care aveau nevoie de o reședință în Țara Hațegului.

Familia Kendeffy era de origine cumană, prima atestare documentară a acesteia datând din anul 1236. Ioan, fiul lui Kende din Râu de Mori, a fost scutit de orice serviciu cnezial de voievodul transilvanean în anul 1406, iar în 1415 a avut deja privilegiu nobiliar. Regele Sigismund dăruieşte susnumitului Ioan, blazon familial.
Ioan a avut doi fii, astfel familia s-a despărţit în două ramuri, cea de Kendeffy şi cea de Kenderessy. Ambii fraţi au primit drept de paloş de la regele Matia Corvinul.
Ridicarea pe plan politic şi economic a familiei a fost posibilă mai ales prin căsătorii, efectuate cu membrii familiilor de nobili înalţi, în acest mod familia Kendeffy a procurat moşii întinse în partea de sud a comitatului Hunedoara, în regiunea Haţegului. Familia a deţinut trei reşedinţe impunătoare în zonă, printer care si castelul din Sântămăria-Orlea care a avut mai multe faze de construcţie.

Prima dovadă scrisă a construcţiilor efectuate la Sintămăria-Orlea este un contract din anul 1777, referitor la construirea edificiului. La această fază de construcţie se referă şi placa comemorativă plasată deasupra intrării principale, care marchează data de 1782.

Castelul Kendeffy se află aproape de centrul localităţii, se înalţă deasupra drumului care leagă satele Râu de Mori şi Sântămăria-Orlea. Clădirea are un plan aproape dreptunghiular şi este compusă din trei unităţi, şi atrage atenţia asupra sa mai ales datorită turnului său monumental.
Castelul plasat pe o înălţime delimitată printr-un parapet construit din piatră şi cărămidă, şi accesibil prin două rampe, are un aspect predominant neogotic, prin următoarele elemente arhitecturale: turnul, balustrada cu crenel, fiale, ferestre în arc frânt, balconul mic, şi datorită compoziţiei sale asimetrice.
Mobilierul vechi al castelului a dispărut aproape în totalitate. Bazându-ne pe inventarele scrise şi pe puţinele fotografii din epocă, putem spune că la sfârşitul secolului al XIX-lea au dominat piesele de mobilier sculptate din stejar, iar în încăperile cu funcţie reprezentativă (cum era sufrageria şi sala de fumat), pe lângă mobilierul pretenţios, erau expuse şi o serie de obiecte de artă, cărţi, arme, trofee de vânat. Folosind blazoane şi scuturi pictate, interioarele au încercat să evoce evul mediu, această tendinţă alăturându-se organic modului romantic în care au fost concepute faţadele clădirii.

Acces: de pe drumul national Simeria – Hateg – Petrosani ce traverseaza satul Sîntamaria-Orlea, în centrul satului la dreapta pe soseaua spre Vadu si Sacel. Castelul este proprietate particulara.

Biserica Sfântul Gheorghe din Sânpetru

Biserica din Sânpetru
Biserica din Sânpetru

Pe acest loc se afla initial o biserica din lemn. În secolele XII – XV, pe locul bisericii din lemn s-a construit o alta de piatra. Portalul de sud a fost cioplit din piatra romana refolosita. Stilul constructiei se afla la interferenta romanicului cu goticul. De-a lungul timpului, însa, biserica a suferit numeroase modificari.

Acces: În satul Sânpetru, pe soseaua principală, care vine de la Sântămăria Orlea si duce spre satul Unciuc, de la biserica ortodoxa noua, la stânga pe drumul pietruit.
La prima intersectie, pe partea stânga, se afla curtea bisericii Sfântul Gheorghe.
Sursa: www.ici.ro

Ușa bisericii
Intarea în biserică

Turnul de pază

Pe culmea dealului Orlea, abrupt si stâncos se gaseste ruina turnului de paza numit „turnul lui Vece”. Are o circumferinta de 50 m si este construit de piatra si caramida romana; turnul controla accesul pe valea Streiului, spre Hateg si Banat.

Turnul de veghe
Turnul de veghe

Ruinele podului roman

In hotarul satului Ciopea se afla urmele unor constructii romane, iar în albia Streiului sunt vizibile urmele unui vechi pod de piatra, despre care s-a presupus ca este roman, dar ultimile ipoteze il plaseaza in perioada medievala.

Ruinele romane de la Ciopeia
Ruinele romane de la Ciopeia

Castelul Nopcsa din Săcel

Castelul Nopcsa este situat in localitatea Sacel, comuna Santamaria-Orlea, judetul Hunedoara, Transilvania. Castelul a fost resedinta uneia dintre cele cele mai ciudate familii din Transilvania. Arhitectura lui sobra poate fi vazuta si astazi in satul Sacel (intre Santamaria-Orlea si Riu de Mori, DJ 686). Cladirea este intr-o stare avansata de degradare, dar respira inca teribila istorie a clanului Nopcsa.

Castelul Nopcsa de la Săcel
Castelul Nopcsa de la Săcel foto:wikimedia.org

CLANUL “NOAPTE”
Povestea clanului Nopcsa este mai mult sau mai puțin cunoscută. Familia lor, care a fost una dintre cele mai celebre in toata Transilvania, s-a stins in mod dramatic odata cu ULTIMUL NOPCSA. Castelul nu are mai mult de 200 de ani, dar familia Nopcsa, care si-a avut aici ultima resedinta, este atestata documentar de la 1367. Castelul de la Sacel, fosta proprietate a familiei, amiteste de o lume astazi trecuta. O lume cu baroni si contese, trasuri si castele, baluri si jafuri. Istoria clanului Nopcsa se impleteste cu trecutul mai multor famili nobiliare din Transilvania, intre care si a Huniazilor. Numele lor, Nopchia, care inseamna “Noapte”, a fost maghiarizat dupa 1701 devenind Nopcsa.

Situl fosilifer al dinozaurilor de la Sânpetru

Este o arie protejată de interes național (rezervație naturală, de tip paleontologic), inclusă în Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului”.
Cu o suprafață de 5,0 ha, situată în bazinul Depresiunii Hațeg, pe teritoriul satului Sinpetru comuna Sintămăria-Orlea, paleofauna reptiliană de la Sinpetru este reprezentată de specii de dinozauri, crocodili, broaște țestoase.
În urma cu mai bine de 65 de milioane de ani Tara Hategului era o insula tropicala în mijlocul oceanului Tethys, populata de dinozauri. Urmele lor, descoperite la Sânpetru si în împrejurimi, constituie un patrimoniu geologic foarte important. “Dinozaurii pitici” gasiti aici sunt unici în lume. Ei au trait cu putin înainte de disparitia totala a dinozaurilor, la sfârsitul cretacicului, dupa ce dominasera lumea mai bine de 160 de milioane de ani. 

Situl fosilifer Sânpetru

Exceptionalul depozit fosilifer a fost descoperit la începutul secolului XX de Frantz Nopcsa si este studiat astazi de numerosi oameni de stiinta din România si din strainatate, în special din SUA. Un rol deosebit de important l-au avut cercetarile prof. dr. Dan Grigorescu, de la Universitatea din Bucuresti. El este initiatorul si sustinatorul unui ambitios proiect de realizare a Geoparcului Dinozaurilor. Acesta va constitui o arie protejata cu organizare si scopuri similare Parcurilor Naturale. Proiectul a fost lansat la UNESCO în 2 februarie 1999. Obiectivele lui sunt de a proteja “mostenirea” exceptionala pe care o constituie depozitul fosilifer si de a stimula dezvoltarea socio-economica a zonei.

Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului acopera o suprafata de 102.392 ha si beneficiaza de un patrimoniu natural si cultural unic in lume, foarte bogat si divers. O parte semnificativa a Geoparcului se gaseste pe teritoriul comunei Sintamaria Orlea. El asigura protejarea siturilor cu resturi fosile de dinozauri pitici, unici in lume. Geoparcul este, de asemenea, cadrul ce stimuleaza revitalizarea ocupatiilor traditionale, organizarea unor activitati culturale si de formare care sa asigure reinvierea spiritului hategan si pastrarea identitatii Hategului intr-o Europa a “tarilor”, o Europa multiculturala.
Primele cercetari asupra dinozaurilor din zona Hategului au fost facute de baronul maghiar Franz von Nopcsa (1815-1904). Sora sa, Ilona Nopcsa, a descoperit intamplator, in anul 1895, fosilele unor reptile in jurul castelului familiei Nopcsa din Sanpetru. Franz von Nopcsa a studiat resturile fosile de dinozauri descoperite in Transilvania; materialele gasite de el au fost fie vandute Muzeului National de Istorie Naturala din Londra, fie donate Muzeului de Stiinte Naturale din Budapesta. Prin lucrarile sale, Nopcsa a adus contributii esentiale la descoperirea si descrierea unor specii de reptile care au trait pe teritoriul actual al Transilvaniei.
Dupa moartea lui Nopcsa, studiile asupra fosilelor din Hateg au fost intrerupte pentru o lunga perioada de timp. Cercetarile au fost reluate in anul 1977 de catre Dan Grigorescu, profesor la Facultatea de Geologie a Universitatii din Bucuresti, specialist in paleontologie. In ultimii ani, la aceste cercetari a participat si Zoltan Csiki, fost student al profesorului Grigorescu, in prezent coleg de catedra al acestuia. Cercetarile realizate in bazinul Hateg au condus la descoperirea resturilor a patru specii de dinozauri ierbivori (Magyarosaurus dacus, Telmatosaurus transsylvanicus, Struthiosaurus transsylvanicus si Rhabdodon priscus) si patru specii de dinozauri carnivori (Megalosaurus hungaricus, Bradycneme draculae, Heptasteronis andrewsi si Elopteryx nopcsai). Alaturi de acestea, in bazinul Hateg au mai fost descoperite fragmente de oase atribuite unui crocodil (Allodaposuchus precedens), unei broaste testoase (Kallokibotion bajazidi) si altor vertebrate (pesti, amfibieni, mamifere).
Cea mai importanta descoperire paleontologica din bazinul Hateg – in afara urmelor de dinozauri – a fost, insa, cea a resturilor unui pterozaur (grup de reptile zburatoare care au trait in aceeasi perioada cu dinozaurii) gigant, Hatzegopteryx tambena (in traducere “uriasul cu aripi din Hateg”). Exemplarul descoperit la Valioara, in nord-vestul bazinului Hateg, a trait la sfarsitul Cretacicului, acum circa 70 milioane de ani si avea o anvergura de aproximativ 12 metri. El a fost descris de profesorul Dan Grigorescu in colaborare cu doctorul Eric Bufetaut din Franta si cu Zoltan Csiki.
sursa: http://www.antipa.ro